16 Martie 2006

In primul rand vreau sa va zic ca habar n-am ce titlu sa dau blogului asta asa ca, dupa cum ati observat, am pus data. Sunt prea multe chestii care vreau sa le scriu si care nu prea au legatura una cu alta, asa ca nu am vrut sa etichetez.

Sincer nu stiu de unde sa incep. Cu toate ca e doar ora 17 (trecut de fix) pot zice ca am avut o zi plina. Pai hai s-o iau “strategic”. De dimineata trebuia sa merg cu Geza la posta sa trimitem niste comenzi (de pixuri, o sa scriu mai jos ce si cum). Bine inteles ca bouvagonu’ nu s-a trezit, sau s-a trezit dar nu s-a prezentat la ora care trebuia, adica la 8, ci la 8 juma’. Deci si prin urmare, in loc sa mergem la posta, eu m-am dus direct la…faculta! Da, am fost la faculta! WAAAAW (aplauze)!

Ar trebui sa specific aici o chestie legata de cursul (de Regie) de azi. Vad ca tot mai multa lume incepe sa caute dupa “partea ireala” a unei situatii. Adica s-a iscat o discutie despre text si utilitatea textului in teatru. S-a ajuns la un moment dat la concluzia ca “textul cateodata nici nu-si are rostul” si ca (vezi Doamne) se poate acum chiar renunta la el si sa ramanem doar cu sunet si lumina. Asa se explica de ce s-a ajuns la “piese muzicale” in care se sparg piane si sticle si la “piese de teatru” unde se arunca prin sala cu diverse carnuri. Sau ce…nu vad eu “profunzimea situatiei”? OK, deacord, incercam si o “alta varianta”, pt. ca nu putem ramane tot timpul la aceleasi idei dar totusi, sa te gandesti sa excluzi “cuvantul” in sine, care practic e BAZA unei piese de teatru, mi se pare cam…aberat. Daca s-ar continua pe drumul asta, de ce sa mai vorbim? Ne luam fiecare cate un semafor si ceva care guitza si gata, ne pastram muschii fetzei.

Puteti sa ma acuzati ca sunt “de moda veche” sau cu “vederi inguste”, dar eu tot raman la ideea ca “la inceput a fost Cuvantul”. Sunt deacord ca (din p.d.v evolutionist) oamenii (sau ma rog, ce se presupune ca erau ei pe atunci) acum 3 triliarde de ani comunicau prin sunete. De altfel si animalele comunica tot prin sunete si lumini… Am vazut alaltaieri un reportaj foarte interesant (pe Discovery) despre calmari, care comunica exclusiv prin schimbarea culorii. Deacord…comunica…se inteleg bine intre ei si sincer n-am vazut inca “accident de calmari”. Dar oare noi ce cautam? Cautam sa ne intoarcem la Omul de Neandertal? Pai atunci eu zic sa renuntam la limbaj, la tehnica moderna, si sa revenim la urlaturi si strigaturi (acompaniate de semafoare) si sa ne zicem in gand “da dom’le, acum am inteles profunzimea situatiei!”.

Raspunsul la (scuzati expresia) aberatia asta e foarte simplu: omul cauta cu disperare. Ce cauta? Asta…depinde. Unii cauta bani, altii cauta functii. Alti cauta…”esenta comunicarii”. Oare asta cautam noi oare…? Oare asta ar TREBUI noi, oamenii anului 2006, sa cautam? E clar ca aceasta cautare a esentei comunicarii e practic o cautare a esentei vietii. E clar ca oamenii sunt din ce in ce mai debusolati si, ne stiind ce sa caute, cauta in…trecut. Si asa, incet incet, o sa ajungem unde s-a mai ajuns. Si de asta se spune ca “istoria se repeta” si eu sunt convins ca istoria chiar se repeta. Oamenii gandesc 100% dinamic dar totusi gandim cu totii intr-un “ciclu”. Totul a fost, este, si va fi. Doar ca de fiecare data cand se ajunge in punctul “maxim”, noul ciclu incearca sa mai intinda un pic limitele, sa vada daca “se poate si mai mult”. Cat vom putea oare sa impingem limitele astea? Totul are o limita. Eu cred ca deja au impins prea mult si cred ca “sfarsitul omenirii” va veni tocmai din cauza ca oamenii au intins coarda pana au atins limitele. Cred ca oamenii sunt acum mai dezorientati de cat au fost vre-o data si asta o sa-i faca sa intinda si mai tare limitele. Va “tzine” oare smecheria? Va urma oare un nou ciclu? Vom trai si vom vedea…

Asta mi-a dat mie de gandit dupa cursul de Regie de azi. A fost un curs care a dat de gandit si am putut sa vad cum gandeste “generatia tanara”, din care eu nu ma pot exclude. A…si ca sa nu uit… Am ajuns (din nou) la concluzia ca in 99% din cazuri e bine sa-ti tii gura si sa nu faci pe “vedeta”. Chestiile bune se pot face si fara sa te scoti in evidenta. Oamenii intelepti vor da o sansa oricui si vor sti sa aprecieze ceva la tine, daca e de apreciat, asa ca nu cred ca ar trebui ca o persoana sa faca orice ii sta in putinta ca sa iasa in evidenta. E aici un mare castig dar si un mare risc. Daca iesit in evidenta, sigur ti se da o sansa sa te afirmi. Dar aici apare o alta problema. Daca nu sti sa te afirmi corect? Atunci o dai in bara si mai urat. Atunci te gandesti “dom’le…daca taceam…filosof ramaneam…”. Eu m-am dezobisnuit sa “dau din coate” pt. ca de mult prea multe ori am dat din coate, mi s-a facut loc iar cand am ajuns “in fatza” am dat cu bata-n balta. Nu trebuie nici sa stai ca un parameci (sau amiba) si sa nu faci nimic, dar totusi raman la ideea ca daca faci bine o chestie, cineva te va remarca.

Cam atat despre “profunzimea situatiei” azi. In rest, cam nimic. Am “zburdat” prin oras, pe la posta, etc etc (cum ziceam, cu pixurile). A, apropo, nu am spus pana acum. M-am apucat (cu Geza) de vandut…pixuri invizibile pe net Pot sa zic ca e chiar o afacere profitabila! Pentru cei interesati, vindem 1 pix cu 5 RON (adica 50.000 lei vechi); concurenta le vinde cu 10 sau chiar mai mult asa ca se explica de ce avem asa o “explozie de vanzari”.

Ar mai fi ceva de zis pt. ziua de azi…? Cred ca nimic. A, ba da, Romeo si Julieta (nu le dau numele ca se gushuie) s-au impacat asa ca munca mea si a lui Carmen de “consiliere familiala” a dat roade. Si pe noi ne ajuta altii asa ca…de ce sa nu ajutam si noi la randul nostru.

Carmen e tot gripata; oricum e mai bine ca ieri. In 2-3 zile ii trece si ei. Gata…ar fi cazul sa inchei. Carmen sta deja de o ora dupa mine, sa ne uitam la Lost. Aha, referitor la Lost, sa NU va apucati sa va uitati la el, ca nu se termina nici cum, adica se termina, da in gaura de sharpe, asa ca eu personal doar ma enervez la serialele astea la care trebuie sa te uiti 2 generatii ca sa vezi cum se termina. Eu raman la al meu drag serial, Millenium E cam “spooky” cate o data dar na…decat “Tanar si nelinistit”…

V-am pupat, ne vedem si maine!